Despre A.E.H.M și dr. Elena Gabor

sigla-aehm-poza

Asociația europeană de hipnoterapie medicala și terapia subconstientului (A.E.H.M) este o asociație profesională dedicată promovării si avansării domeniului hipnoterapiei, cu toate ramurile ei: hipnoterapia medicală,  stomatologică, hipnoterapia pentru dezvoltarea personală și hipnoterapia spirituală, precum și a terapiei subconstientului (care include toate terapiile și tehnicile care se adresează aspectului subconștient al ființei umane).

A.E.H.M a fost creată pentru a-și aduce contribuția la atingerea unui nivel și mai înalt de performanță al medicinei și al psihologiei printr-o întelegere profundată a conștiinței, prin conștientizarea potentialului dinamicii subconștient-supraconștient și prin stimularea mecanismelor înnascute de vindecare ale organismului uman.

A.E.H.M  sprijină crearea unei noi specialități medicale numită medicina subconstientului, domeniu care actualmente nu este acoperit nici de medicină și nici de psihologie.

În termeni simpli, asociația promovează aducerea subconștientului, a sufletului înapoi în medicină.

A.E.H.M  se adresează și teritoriului comun precum și al celui de graniță dintre medicină, stomatologie, psihologie, terapiile alternative, dezvoltarea personală și spiritulă,  oferind o platforma de conlucrare atât între specialiștii din domeniile mai sus menționate cât și între aceștia și pacienți (populatie). Asociația promovează o atitudine de cooperare, de conlucrare și de împărtășire a cunoștințelor și a experienței specialiștilor spre beneficiul pacienților și al populației, cât și al avasării artei vindecării și menținerii unei sănătăți optime.

Președintele A.E.H.M este dr. Elena Gabor.

Dr Elena Gabor

Dr. Elena Gabor

“Fascinata dintotdeauna de intrebarile existentiale cum ar fi: cine suntem, care este scopul vietii, ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti, ce este constiinta, cum se pot vindeca bolile si supravietuim, ca si constiinte, mortii fizice, am ajuns ca, dupa un drum plin de bucurii si impliniri sa aflu aceste raspunsuri prin intermediul pacientilor si clientilor mei de terapia subconstientului din Europa si din Statele Unite. Simtindu-ma privilegiata ca am avut placerea sa cunosc si sa ajut oameni cu abilitati extraordinare de conectare cu nivelurile lor superioare de constiinta si de accesare a intelepciunii universale care transcende sistemele noastre de crezuri stiintifice, religioase, filozofice, spirituale si de orice alta natura, mi-a facut o placere deosebita sa astern pe hirtie povestile traseului de vindecare parcurs impreuna, astfel nascadu-se cartea mea intitulata “Acasa la Arborele Vietii’ (http://hipnoterapie.org/Acasalaarborelevietii.html) si manualele din care predau studentilor mei in programele de certificare in terapiile incluse sub marea umbrela a terapiei subconstientului.

Cartea

In prezent, locuiesc si lucrez in Santa Monica, California, pe coasta oceanului Pacific, ma bucur de fiecare clipa, ma conectez cu frumusetea din toti si din toate, realizand ca fericirea mea depinde doar de mine si de programele de gandire pe care aleg sa le folosesc. Recent mi-am propus sa-mi petrec verile in Europa si in Romania, nu numai pentru a-mi petrece timp cu familia si prietenii, dar si pentru a preda mai departe celor interesati stiinta subconstientului.”

sm-colaj

Santa Monica, California

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s